Camera secretă a lui Michelangelo va fi deschisă vizitatorilor

Camera secretă din orașul Florența a lui Michelangelo Buonarroti, unul dintre artiștii Renașterii italiene, va fi deschisă vizitatorilor.

2059531
Camera secretă a lui Michelangelo va fi deschisă vizitatorilor

Potrivit unor informații apărute în presa italiană, camera lui Michelangelo, cel mai strălucit pictor, sculptor și arhitect al vremii sale, descoperită în urmă cu 48 de ani în Capelele Medici din Florența și descrisă ca fiind "refugiul său secret", se pregătește să fie deschisă publicului.

Camera, despre care se spune că ar avea pe pereți câteva desene în creion atribuite lui Michelangelo, va fi deschisă vizitatorilor, care fac o rezervare în prealabil în perioada 15 noiembrie-30 martie. Doar 4 persoane vor putea intra în cameră simultan.

Numărul de vizitelor în cameră va fi limitat la 100 de persoane pe săptămână, iar durata șederii în cameră nu va fi mai mare de 15 minute.

S-a afirmat că Michelangelo, care a trăit între anii 1475-1564, a construit această cameră pentru a scăpa de furia Papei Clement al VII-lea și a locuit aici pentru o vreme.

Camera secretă a fost descoperită în timpul lucrărilor de curățare din cadrul restaurării din anul 1975, fiind deschisă pentru vizitatori din când în când.

Înainte de 1975, camera secretă a lui Michelangelo a fost folosită ca depozit în Capelele Medici.



Ştiri din aceeaşi categorie