Uzbekistanul își va exporta forța de muncă în Arabia Saudită în loc de Rusia

În timp ce se răspândesc informațiile privind cetățenii republicilor din Asia Centrală reținuți în aeroporturile și vămile rusești, Uzbekistanul încearcă să își sporească exporturile de forță de muncă către țările arabe.

2136886
Uzbekistanul își va exporta forța de muncă în Arabia Saudită în loc de Rusia

În timp ce se răspândesc informațiile privind cetățenii republicilor din Asia Centrală reținuți în aeroporturile și vămile rusești, Uzbekistanul încearcă să își sporească exporturile de forță de muncă către țările arabe.

Arabia Saudită va accepta 100 de mii de muncitori din Uzbekistan, în conformitate cu acordul încheiat în cadrul întâlnirilor de la Jeddah ale lui Hayrullo Bozorov, conducătorul provinciei Fergana (Uzbekistan).

Delegația din Fergana a avut întrevederi cu oameni de afaceri de succes de origine uzbecă, care trăiesc în Arabia Saudită. Compania saudită Vision Ambassadors intenționează să implementeze în Fergana un proiect în domeniul creșterii păsărilor de curte. Pe de altă parte, compania uzbecă Sodiq At-Tijoriya este interesată să coopereze cu Arabia Saudită în domeniul textilelor.

Hayrullo Bozorov a discutat, de asemenea, cu reprezentanții Bahra Electrics despre înființarea în Uzbekistan a unei fabrici de prelucrare avansată a cuprului și de producție de cabluri electrice. În cadrul discuțiilor cu Ahmad Al-Khutami, s-a vorbit despre deschiderea cursurilor de limbă arabă în Uzbekistan, despre predarea de diverse cursuri de formare profesională, precum și despre oferirea de locuri de muncă permanente pentru cetățenii uzbeci în Arabia Saudită.  

În ianuarie, Uzbekistanul a semnat un acord similar cu Qatar.

Remitențele trimise acasă de către muncitorii migranți reprezintă o parte semnificativă din economia Uzbekistanului. În 2022, aceste venituri au ajuns la 16,7 miliarde de dolari, ceea ce echivalează cu 21% din PIB. În ciuda scăderii din 2023, volumul transferurilor este semnificativ.

Prin decretul președintelui Shavkat Mirziyoyev, atribuțiile Departamentului pentru migrația forței de muncă străine au fost extinse. Ambasadele mai multor țări, printre care Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite, Ungaria, Germania, Letonia, Polonia și Japonia vor angaja atașați pentru gestionarea adecvată a migrației forței de muncă.



Ştiri din aceeaşi categorie