Sfaturi utile: Salutul

Cuvântul folosit în limba turcă  pentru a saluta oamenii ”selam” provine din limba arabă și înseamnă pace, încredere și bunăstare.

2123308
Sfaturi utile: Salutul

Sfaturi utile: Salutul

În cadrul ediției de astăzi vom discuta despre ceva mic, dar important care contribuie la relațiile pozitive dintre oameni în viața de zi cu zi: salutul. Și începem conversația de astăzi spunând ”Vă salutăm”

Cuvântul folosit în limba turcă  pentru a saluta oamenii ”selam” provine din limba arabă și înseamnă pace, încredere și bunăstare. A saluta înseamnă a arăta prietenia, dragostea și amabilitatea față de o persoană sau o comunitate, a ura sănătate, bunăstare și succes. Salutul este un pas important în interacțiunile sociale și este considerat a fi o conduită de bază care reflectă toleranță, respect și abilități de comunicare în toate culturile. Salutul este, de asemenea, primul pas pentru a face o primă impresie plăcută și pentru a crea un mediu de comunicare prietenos.

Pentru oameni, care sunt ființe sociale salutul joacă un rol important în menținerea unei vieți sociale sănătoase. Salutul este o modalitate de a stabili legături sociale între oameni și de a se integra în comunitate. Salutul creează o primă impresie pozitivă și contribuie la formarea bazei unor relații trainice.

Afișarea unui comportament politicos și respectuos la prima întâlnire ne permite să obținem mai ușor ceea ce dorim de la alte persoane. Probabil, toți observăm că atunci când intrăm într-un magazin sau într-o bancă salutând personalul, angajații sunt mai sinceri și mai zâmbitori cu noi.

Salutul este primul pas în inițierea și menținerea comunicării și reprezintă, de asemenea, respectarea normelor și așteptărilor culturale. Manifestarea unor comportamente așteptate sporește coeziunea socială a indivizilor și contribuie la formarea unor grupuri sociale productive.

Deși salutul variază de la o cultură la alta și de la o regiune la alta, acesta este considerat, în principiu, drept un mod de a se adresa altor persoane cu politețe și respect. A ura bunăstare unei persoane pe care nu o cunoaștem și a începe conversația prin salutul care sugerează că nu vom face niciun rău acesteia este un pas simplu, dar eficient pentru a crea o societate cu legături mai trainice. În încheierea emisiunii ne luăm rămas bun spunând că salutăm pentru că vrem să trăim într-o societate mai fericită.

 



Ştiri din aceeaşi categorie