Revista presei - 02.04.2023

Revista presei

2123483
Revista presei - 02.04.2023

Yeni Şafak: "Mesaj de la alegători către Partidul Justiției și Dezvoltării"

Alegerile locale organizate la 31 martie au avut un rezultat surprinzător. Partidul Justiției și Dezvoltării (Partidul AK), care din 2002 a câștigat toate alegerile la care a participat, a eșuat pentru prima dată. Costul vieții și faptul că pensionarii au considerat insuficiente creșterile pensiilor au jucat un rol decisiv în acest sens. O parte dintre alegători nu s-au prezentat la urne.

Vatan: "Vicepreședintele Cevdet Yılmaz: Combaterea inflației este prioritatea noastră "

Vicepreședintele Cevdet Yılmaz a declarat: "Începând cu a doua jumătate a acestui an, vom putea vedea clar rezultatele luptei noastre împotriva inflației și vom asigura o creștere permanentă a bunăstării.

Sabah: "Va începe afluxul de capital în Türkiye"

Economiștii băncii americane de investiții Goldman Sachs au făcut evaluări privind lira turcească după alegerile locale din Türkiye. Economiștii Goldman Sachs se așteaptă ca lira turcească să înregistreze o evoluție mai bună față de lunile trecute, odată cu creșterea fluxurilor de capital după alegerile.

Star: "Indicele BIST 100 a depășit performanțele indicilor mondiali"

Deși indicele BIST 100 de la Bursa Istanbul a încheiat luna martie la 9.142,40 puncte, cu o scădere de 0,56%, acesta a depășit piețele globale de acțiuni, obținând o creștere de 22,39% în primul trimestru al anului.

Haber Turk: "Declarația Türkiye cu privire la imaginile de la spitalul Al-Shifa"

Ministerul Afacerilor Externe a făcut o declarație cu privire la imaginile realizate la Spitalul Al-Shifa din Gaza. În declarație se notează: "Imaginile de la Spitalul Al-Shifa sunt dovada faptului că Israelul distruge în mod deliberat și sistematic poporul palestinian. Crimele comise de autoritățile israeliene în ultimele șase luni s-au situat printre cele mai mari barbarii comise de-a lungul istoriei umanității. Toți cei care au comis aceste crime vor fi judecați, iar numele celor care au permis aceste crime vor rămâne în istorie ca o pată neagră."


Etichete: #Revista presei

Ştiri din aceeaşi categorie