Revista presei- 29 aprilie 2024

Revista presei- 29 aprilie 2024

2133080
Revista presei- 29 aprilie 2024

Sabah: Ministrul Fidan s-a întâlnit cu prim-ministrul palestinian
Ministrul afacerilor externe, Hakan Fidan a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul și ministrul de externe palestinian, Mohammed Mustafa cu care a discutat despre ultima situație din Gaza și Cisiordania.

Hürriyet: Ministrul Uraloğlu: Vom continua cooperarea noastră
Referitor la întâlnirea pe care a avut-o la Istanbul cu ministrul investițiilor din Emiratele Arabe Unite, Mohamed Hassan Alsuwaidi, ministrul transporturilor și infrastructurii, Abdulkadir Uraloğlu a declarat următoarele: „În perioada următoare vom organiza un summit ministerial cvadripartit cu omologii mei din Emiratele Arabe Unite, Irak și Qatar. Vom continua să ne unim forțele în proiectul Calea spre Dezvoltare”.
Star: Ministrul mexican Marques: Succesul Türkiye a străbătut granițele, ajungând în țara noastră
Ministrul mexican al turismului, Miguel Torruco Marques, precizând că serialele de televiziune turcești au avut un impact semnificativ asupra călătoriilor mexicanilor în Türkiye, a declarat astfel: "Liderii turci au obținut un mare succes prin promovarea pe care au realizat-o cu serialele și filmele de mare succes, ce au depășit granițele și au ajuns în Mexic. A fost ilustrată prietenia și amabilitatea Türkiye.
Vatan: Negocieri cu o companie americană pentru un acord privind gazul natural lichefiat (GNL)
Ministrul energiei și resurselor naturale, Alparslan Bayraktar a anunțat că se conduc negocierile cu compania energetică americană Exxon Mobil pentru acordul privind GNL.

Haber Türk: Boxerul național Samet Gümüș a devenit campion european
Samet Gümüș a câștigat medalia de aur la categoria 51 kg masculin în cadrul Campionatelor Europene de box din Serbia, învingându-l în finală pe maghiarul Atila Bernarth.



Ştiri din aceeaşi categorie